Se zice ca “dragostea poate face Pamantul sa se invarta”. Poate asa o fi, dar, cu toate acestea, nu plateste contributia la spitale, scoli, biserici sau case. De asemenea, nu da nimanui de mancare.
(Cei mai important? Dragostea sau banii? Nu este oare idioata comparatia asta?
Banii sunt foarte importanti in domeniile in care functioneaza si sunt inutili acolo unde nu au nicio influenta) Continue reading
Va multumesc pentru povestile trimise. Am primit in total 14 mail-uri pe aceasta tema, fiecare cu cate o poveste mai frumoasa decat alta. Pentru postul de pe site am ales este povestea trimisa de Dan H.
Suntem în anul 2070. Am 50 de ani, dar arăt de 85. Am multe probleme pentru că beau prea puţină apă. Cred că nu îmi mai rămâne mult timp. Astăzi sunt unul dintre cei mai în vârstă în societatea în care trăiesc.
Îmi amintesc când eram de 5 ani. Totul era diferit. În parcuri erau pomi mulţi, casele aveau grădini frumoase şi puteam să stau sub duş chiar şi o oră. Acum folosim prosoape cu ulei mineral ca să ne curăţim .
Înainte, toate femeile îşi arătau cu mândrie frumosul lor păr. Astăzi trebuie să-şi radă capul ca să-l păstreze curat fără să se foloseasca de apă.
Înainte, tata spăla maşina cu furtunul de stropit. Astăzi legea interzice cu stricteţe asemenea practici.
Îmi amintesc că existau multe tabele care scriau “ATENŢIE LA APĂ”, dar nimeni nu le băga in seamă. Oamenii credeau că apa este inepuizabilă. Astăzi, toate fluviile, râurile, lacurile şi apele subterane sunt iremediabil contaminate şi secate.
Tot peisajul înconjurător nu mai este decât un deşert fără sfârşit. Infecţiile gastrointestinale, bolile de piele şi infecţiile urinare sunt principalele cauze de deces.
Industria a paralizat şi procentajul şomajuluia atins cote dramatice. Fabricile de desalinizare a apei de mare sunt principalul domeniu de producţie. Dau muncitorilor apă potabilă în loc de salariu.
Atacurile pentru un bidon de apă sunt obişnuite pe drumurile de-acum pustii. Hrana este în proporţie de 80% sintetică. Înainte ni se recomanda să bem 8 pahare de apă pe zi. Astăzi nu am dreptul să beau decât o jumătate de pahar.
Pentru că nu ne putem spăla hainele le aruncăm, ceea ce măreşte munţii deja enormi de gunoaie. Ne-am reîntors la folosirea latrinelor ca în secolul trecut, pentru că sistemele de canalizare subterane nu pot funcţiona fără apă.
Oamenii stau faţă în faţă cu spaima: corpurile lor sunt astenice, zbârcite de deshidratare, rănite de radiaţia infraroşie pe care nu o mai filtrează atmosfera din cauza găurii de ozon. Din cauza deshidratării pielii, o femeie de 20 de ani arată de 40. Oamenii de stiinţă fac cercetări, dar nu se vede nici o soluţie la orizont. Nu putem fabrica apă.
Concentraţia de oxigen s-a redus din cauza lipsei de vegetaţie, ceea ce a dus la scăderea capacităţilor intelectuale ale noilor generaţii. Morfologia spermatozoizilor multor bărbaţi s-a modificat … …ceea ce a dus la naşterea de copii – victime, cu mutaţii şi malformaţii.
Guvernul ne obliga să plătim pentru aerul pe care îl respirăm: 137 m3/persoană/zi. Cei care nu pot plăti sunt izgoniţi din “zonele aerisite”, înzestrate cu plămâni mecanici uriaşi, care funcţionează cu energie solară .Aerul nu este de foarte bună calitate, dar cel puţin putem să respirăm. Media de viaţă este de 35 de ani.
Câteva ţări au reuşit să conserve insule de vegetaţie cu apă curgătoare curată. Aceste zone sunt supravegheate foarte sever de către armată. Apa a devenit un bun rar, o comoara inestimabilă, mult mai valoroasă decât aurul şi diamantele.
Aici nu mai există copaci, pentru că nu plouă aproape niciodată. Şi când începe să plouă, nu cade decât ploaie acidă. Nu mai există anotimpuri din cauza schimbărilor de climă (fenomenul de seră) datorate activitaţii oamenilor secolului XX, care au poluat mediul înconjurător. Şi totuşi prevăzusem că trebuie să ne conservăm mediul înconjurător, dar nimeni nu a făcut nimic.
Când fiica mea îmi cere să-i povestesc cum era pe când eram eu tânăr, îi spun că pădurile erau frumoase.
Îi vorbesc despre ploaie, despre flori, despre plăcerea de a înota şi de a pescui în râuri şi lacuri şi de a bea câtă apă doreşti. Şi despre buna sănătate a oamenilor.
Mă întreabă: -Tată! De ce nu mai există apă? Mi se pune un nod în gât….
Nu pot să încetez să mă consider vinovat, pentru că aparţin generaţiei care a desăvârşit distrugerea mediului înconjurător, neluând în serios nenumăratele avertismente. Aparţin ultimei generaţii care ar fi putut schimba cursul evenimentelor, dar care a hotărât altfel.
Astăzi, copiii noştri plătesc scump asta.
Cred sincer că viaţa pe acest Pământ nu o să mai fie posibilă de acum încolo, pentru că distrugerea mediului a ajuns într-un punct fără întoarcere.
Cât aş dori să mă fi putut întoarce înapoi şi într-un oarecare fel să fi făcut întreaga omenire să înţeleagă …… în clipa în care puteam încă să facem ceva ca să ne salvăm planeta!
P.S. Acest lucru poate reprezenta un semnal de alarma atat pentru noi toti cat, mai ales, pentru copii de maine !
P.P.S. - Am ales aceasta poveste pentru ca astazi am alergat pentru prima data in Bucuresti. Intr-adevar, Bucurestiul este cel mai mare oras din Romania dar si cel mai poluat. Dupa ce am dat doua ture ale Parcului Kiseleff ( un petic de spatiu verde ) simteam ca aerul pe care-l inspiram nu mai are nicio valoare, desi in conditii normale 7-8 km ii alerg “la pas”.
Recent Comments